Ce s-a mai intaplat in ultima perioada

Salutare tuturor,

A trecut ceva timp de când nu am mai scris. S-au întâmplat o serie de lucruri, prin urmare o să încerc să le prezint pe rând. Săptămâna trecută am ieșit cu copiii despre care am scris că au avut cele mai bune performanțe atât la învățătură, cât și la comportament. N-am simțit extraordinar de bine. Pe lângă faptul ne-am bucurat de pizza și prăjituri, am putut discuta și legat de ceea ce facem la club. Am avut ocazia să merg în vizită la prietenul meu Telu. Am avut un timp bun. Am împărtășit din Cuvânt și apoi ne-am rugat. Va chem să vă rugați împreună cu mine pentru el și familia lui, ca Dumnezeu să îi schimbe și să-i câștige pentru El. La club, au fost mai puțini copii, probabil că unii dintre ei sunt răciți. Ne pregătim pentru o serbare de Crăciun. Din ce am văzut copiii sunt foarte entuziasmați. Unii dintre ei au primit roluri, iar alții vor cânta împreună cu noi. Duminică am avut o părtășie minunată. Am vorbit despre cât de important este să demonstrez faptic că creștinismul pe care îl afișăm este practic și nu nominal. Mă rog Domnului ca să trezească în cei care au fost prezenți și nu îl cunosc pe Dumnezeu, dorința de a fi creștini autentici. Până aici Dumnezeu a fost cu noi și cred că El va duce la bun sfârșit această bună lucrare pe care a început-o în noi.

La Mulți Ani Anca!

Salutare tuturor,

Astăzi am avut o bucurie deosebită. Am sărbătorit cea de-a treizeci și una aniversare a Ancăi. Aproape 20 de persoane au fost parte la această bucurie. Cu această ocazie îi urăm prietenei noastre dragi multe binecuvântări și har de la Dumnezeu în slujirea pe care o face cu atâta pasiune. Ne-am bucurat să fim parte la această sărbătoare. Iată câteva poze...


Săptămâna care a trecut a mers excelent. Frecvența la temele de casă și lecțiile de Engleză a revenit la normalitate odată cu terminarea vacanței. În această săptămână au fost prezenți 20 de copii, iar vineri au fost 24. Au fost cam neastâmpărați și „plini de viață :)”, dar sunt copiii noștri și ne bucurăm pentru ei. Tot în această săptămână am anunțat câștigătorii concursului din luna Octombrie. Au fost premiați copiii cu cea mai bună frecvență, dar și cu cea mai bună atitudine. Numele lor sunt: Ionuț Bălășoiu, Robu Bogdan, Mitu Alexandru și Florin Mustățea. Îi felicităm pentru că au fost un model în comportament și sperăm ca luna Noiembrie să îi motiveze pe cât mai mulți să urmeze exemplul celor de mai sus. Iată câteva poze din cursul săptămânii trecute...


Sâmbătă seara am ieșit pentru a doua oară la o prăjitură cu grupul de adolescenți. A fost tare frumos. Am povestit, am râs, și ne-am simțit tare bine. La un moment dat am împărtășit cu grupul despre ce facem cu viețile noastre atunci când trebuie să îl ascultăm pe Dumnezeu. Am spus că ascunderea de Dumnezeu nu este o soluție (m-am gândit la profetul Iona) și că atunci când Dumnezeu are ceva special pentru tine, fie ca vrei fie că nu vrei, El te va trimite acolo unde El are nevoie că să-i aduci glorie. Poate că de prea multe ori lucrurile care nouă ni se par bune, nu sunt la fel și în ochii Domnului, de aceea fuga de chemarea pe care ne-o face Dumnezeu poartă cu sine consecințe pe măsură. Sunt bucuros de interesul tinerilor pentru Cuvânt și mă rog Domnului ca fiecare dintre ei, să devină imaginea vie a Cristosului înviat în lumină, într-o lume a întunericului. Mai jos aveți câteva poze de la ieșirea de sâmbătă seara...

A venit iarna!

Buna tuturor! Astazi a fost frig dar in afara de asta totul a mers bine saptamana sta. Am avut in jur de 30-35 de copii la cursurile de Engleza joia, si in jur de 15-20 de copii in fiecare zii pentru programul de afterschool. Aseara am iesti cu grupul de tineri la o cafea si ne-am distrat de minune... iata cateva poze cu grupul nostru.



Astazi de dimineata am avut in jur de 14-15 oameni prezenti. Cristi m-a rugat sa spun eu mesajul astazi la bisrica. Am fost destul de emotionat pentru ca a fost prima data cand am facut asa ceva. Pasajul a fost din Iacov 3:1-12. Am vorbit depsre limbile noastre si cu cum le folosim pentru a arunca otrava asupra altora si apoi ne intoarcem sa binecuvantam pe altii si pe Dumnezeu. Am mai spus ca ar trebui sa ne tratam unii pe altii si sa vorbim cu dragoste si blandete, in loc de ura si cuvinte necuvincioase. Asta seara la intalnirea de tineret au lipsit cativa din cauza vremii urate si ploioase. Am fost doar 6 adolescenti dar nadajduim ca vor revenii saptamana viitoare. Martea viitoare dupamasa vrem sa mergem impreuna cu grupul la Filarmonica sa vedem unul din concertele de acolo.
Pastrati-ne in rugaciunile voastre!

Intalnirea de tineret a fost super!

Buna tuturor! Tocmai m-am intors de la intalnirea de tineret si a fost super. Am fost doar 10 dar tinerii care au fost prezenti sunt dintre cei care vin in mod regulat. Pot sa vad ca Dumnezeu chiar lucreaza in vietile acestor adolescenti. Cristi a vorbit despre cum avem si vom avea parte de presiuni si ispite in lumea asta, dar trebuie sa ne impotrivim lor si sa ne predam viata lui Hristos. Astfel putem fi schimbati de El si sa avem puterea sa facem ceea ce e drept. Sambata asta vrem sa iesim cu grupul sa mancam ceva sau sa facem ceva impreuna, pentru a le arata ca poti sa fi crestin si sa faci lucruri normale, cum ar fii sa iesi la o inghetata. Speram sa avem o influenta pozitiva asupra lor in asa fel incat sa creasca tari in Domnul si sa ii slujeasca lui aici in Rm. Valcea in anii care vor venii. Uite cateva poze cu grupul...


Avem niste vesti exceptionale! Avem pe cineva care e gata sa fie botezat. Telu, pretenul nostru, cu care tata si Cristi studiaza biblia in fiecare saptamana, va fi botezat pe 8 Noiembrie, in doua saptamani. Suntem foarte entuziasmati pentru Telu si ne rugam ca Dumnezeu sa fie cu el. Speram ca va creste puternic in Domnul si ca va fii un slujitor bun pentru El aici in Rm. Valcea.

Slujba de azi dimineata a fost buna. Un om, pe nume Gigi, prieten cu domnul Telu, l-am mai mentionat si alta data a venit si putem vedea cum Dumnezeu lucreaza in toata familia lui. Astazi a venit la biserica impreuna cu nevasta si fiica lui si pareau foarte atenti la tot ceea ce Cristi spunea. Zilele trecute intr-o seara, tatal meu si Crisit au fost in vizita la ei si au putut vorbii deschis despre evanghelie si au fost foarte deschisi la a asculta ceea ce tata si Cristi le-au spus. Nadajduim ca Dumnezeu sa ia familia asta si sa o foloseasca spre slava Lui si sa schimbe vietile lor in asa fel incat ei sa isi predea inima Lui.

Pastrati-ne in rugaciunile voastre si rugati-va pentru persoanele pe care le-am mentionat in postare. Rugati-va ca Dumnezeu sa ii ajute sa vada Lumina Fiului Sau, Isus Hristos. Rugati-va ca El sa ii schimbe si sa ii faca dupa scopurile Sale.

A fost ziua de nastere a cuiva?

Buna tuturor! Ieri Irina a implinit 22 de ani. Am avut o petrecere la apartamentul unde tinem si biserica Duminica si au venit in jur de 25-30 de oameni. Ne-am jucat cateva jocuri, am mancat prajitura, ne-am distrat ca la carte! Toata lumea s-a simtit bine si din nou vrem sa ii uram Irinei La multi Ani! Iata cateva poze de la petrecere....


Pe scurt toate merg bine. Duminica seara, (CODY)a tinut mesajul devotional pentru tineret. Pasajul a fost din Psalmul 139: 1-13 in care se vorbeste despre omniprezenta lui Dumnezeu. Devotiunea mea a fost despre cum noi ca oameni avem pacate ascunse si credem ca nimeni nu stie sau nu le vede, dar DUmnezeu le vede si le cunoaste pe toate. Astfel pacatele noastre nu sunt ascunse deloc. Iata niste poze de la intalnirile de tineret... voi posta mai multe saptamana viitoare impreuna cu video de la Ordinarea lui Cristi.


Cody, n-a putut sa ii ajute pe Irina si Cristi saptamana asta, dar Cristi m-a sunat si mi-a spus ca astazi la Engleza au fost 20 de copii la prima sesiune si 8-9 la a doua. De asemenea avem mai multi copii care vin la sesiunile de teme si curand vom ramane fara locuri in apartamentul nostru mic daca vom contiuna sa crestem astfel. Ne rugam ca Dumnezeu sa ne dea facilitati mai mari pe viitor.

Sper sa incep sa scriu mai multe pe blog despre cum merg lucrurile in general pe aici. Sper ca aceasta ii va ajuta pe cititorii nostri din SUA sa inteleaga un pic mai bine cum e viata pe aici. Daca aveti comentarii despre postari va rugam sa va simtiti liberi sa le postati in sectiunea de comentari, apasati doar pe cuvantul Comments de deasupra fiecarei postari. Ei bine, pastrati familia noastra, pe Cristi si Irina si lucrarea de aici in rugaciunile voastre!

Ordinarea lui Cristi

Buna tuturor! Imi pare rau ca a durat asa de mult sa scriu postarea aceasta. Am ncercat sa incarc si niste secvente video de la ordinare dar am avut probleme si n-am reusit sa le fac sa mearga. Totusi am reusit sa pun site poze de la ordinare. Le gasiti mai jos. Eu zic ca ordinarea a mers foarte bine si Cristi si Irina sunt foarte fericiti. Cristi a fost un pic emotionati dar a raspuns la toate intrebarile fratelui Rocky si mai apoi pastorii care formau presbiteriatul s-au rugat si au pus mainile peste Cristi. Cristi spune ca acum se simte increzator si gata sa conduca lucrarea de aici din Ramnicul Valcea. Suntem foarte incantati de viitorul lucrarii de aici din Rm. Valcea.

In afara de asta,noi suntem bine si crestem in programul de meditatii si ajutor cu temele, engleza si slujba de Duminica dimineata. Pastrati-ne in rugaciunile voastre!

(voi incerca sa reincarc video sa vad daca merge.)