Este mare bucurie în cer atunci când îl mărturiseşti pe El

Salutare tuturor,

Am avut o saptămână grozavă. Domnul a fost bun cu noi în ceea ce privește păstrarea făgăduințelor Lui, și ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări cerești...așa știe El să facă...asta este treaba Lui...Duminica trecută a fost pentru prima dată după ordinarea mea când am dat Cina Domnului. A fost un eveniment special pentru mine...firește emoțiile au fost la ele acasa. Ce să mai zic că uitasem să dau paharele fraților :) În cele din urmă am scos-o la capăt. A fost un eveniment nou, mai ales pentru cei care sunt prieteni ai bisericii. Mă rog lui Dumnezeu să își lărgească Împărăția prin fiecare dintre noi în așa fel încât tot mai mulți să putem comemora acest eveniment special, care ne aduce aminte de ceea ce Isus Cristos a săvârșit în locul nostru.

Frumos eveniment, are importanța lui, însă ceea ce m-a lăsat fără replică s-a întâmplat luni dimineața. Două persoane tare dragi familiei noastre și comunității în care slujesc, s-au decis să-l mărturisească pe Domnul Isus în apa botezului. Așa de hotărâți sunt încât au spus că nu vor să mai amâne. Mă bucur din toată inima mea pentru hotărârea lor. Cei doi sunt mamă și fiu. Să vă întărească Dumnezeu. Vă chem în numele Domnului să vă rugați pentru acest eveniment care va avea loc Duminică 14.02.2010 la Băile Olănești. Rugați-vă ca Dumnezeu să-i atingă prin Cuvântul Său și pe cei care nu au luat o hotărâre pentru Cristos. Dumnezeu să fie înălțat în tot ceea ce facem fiecare dintre noi. El merită toată gloria!
PS. Este primul botez din biserica noastră, și este doar începutul!!!

0 comments:

Trimiteți un comentariu